Lacatusu_on_RifilPeak_med.jpg
Home Prima pagină

Constantin Lăcătuşu - Primul Român pe Everest

Eco Greenland 2010 – expediție extremă, premieră românească PDF Imprimare Email

Primul român pe Everest anunță
lansarea expediției de traversare a Groenlandei pe schiuri


Bucuresti,   mm4cb b    aprilie 2010 – Ticu Lăcătușu, alpinistul român cu cele mai mari performanțe, anunță organizarea unei expediții în premieră pentru România, traversarea Groenlandei pe schiuri. Ticu Lăcătușu împreună cu colegul său, Cornel Coman, vor pleca în noua aventură pe data de 18 aprilie 2010. Traseul, mai lung cu 100 de kilometri decât cel din prima traversare a Groenlandei, expediție a exploratorului norvegian Fridtjof NANSEN, va fi parcurs în întregime pe schiuri și fără sprijin din exterior.

A fost primul român pe Everest (1995), primul român pe un varf de 8000m (Broad Peak – 8047m, 1992), primul român solitar pe un 8000m (Cho Oyu – 8201m, 1998), singurul român învingător pe cele mai înalte vârfuri ale celor 7 continente (1993-2001), 2 expediții pe Dhaulagiri-Muntele Furtunilor, Himalaya (1996-prima expediție românească la peste 7500m și 1999- vârful NE-8140m), tentativă solo pe Lhotse (Himalaya, până la 8350m, fără oxigen artificial, fără serpasi – om care cara poverile alpiniștilor, peste 30 de ascensiuni externe în premieră românească, 5 premiere mondiale. Nu este de mirare că termenul care îl definește pe Lăcătușu este ”premieră”.

Expediția este o mare provocare pentru exploratorii și alpiniștii zilelor noastre și reprezintă una dintre cele mai mari provocări polare, alături de traversarea Antarcticii. Traversarea va avea loc aproximativ pe linia Cercului Polar de Nord, pe o altă rută, mai dificilă și mai lungă cu 100km decât cea deschisă în premieră de NANSEN. Nu va exista nici un sprijin exterior pentru aprovizionare sau alte necesități imediate, astfel încât, succesul expediției depinde exclusiv de experiența, pregătirea și efortul alpiniștilor. Toate echipamentele și proviziile alimentare, în greutate totală de circa 200 kg, vor fi cărate cu ajutorul săniilor. Orientarea se va realiza prin GPS, iar legătura cu exteriorul, vitală pentru situații de extremă urgență, va fi menținută prin radio și telefon prin satelit. Din cei aproximativ 600km ai parcursului, 40km vor fi efectuați pe teren uscat, pe coasta vestică, după traversarea calotei glaciare, până la aeroportul din mica așezare Kangerlussuaq, o fostă bază aeriană NATO.

Pericolele principale la care vor fi expuși sunt vântul puternic, crevasele de pe traseu, oboseala generată de efortul intens și continuu și nu în ultimul rând, nedoritele dar posibilele întâlniri cu urșii polari. Zilnic vor fi parcurse etape de 10-25km, mai scurte în prima parte datorită greutății mai mari a săniilor și urcușului intens de la țărm (cota 0) spre culmea calotei glaciare (altitudinea maximă a traversării ajungând la 2500m).

Intregul film al expeditiei va fi realizat si prezentat de Ticu Lacatusu, laureat al multor premii APTR, in documentarul care  care va fi difuzat in premiera de Televiziunea Romana.