Lacatusu_med.jpg
Home [Toate ştirile] Newsflash Eco Greenland 2009 Ticu Lăcătuşu "atacă" Groenlanda

Constantin Lăcătuşu - Primul Român pe Everest

Ticu Lăcătuşu "atacă" Groenlanda PDF Imprimare Email
Primul roman care a cucerit Everestul pregateste un nou proiect ambitios - acela de a traversa integral cea mai mare insula a lumii, Groenlanda.

EVZ: Care este urmatoarea expeditie?
Ticu Lacatusu: Acum ma pregatesc pentru un alt proiect ambitios, complicat din punct de vedere logistic si financiar. Impreuna cu Cornel Coman, dorim sa traversam integral cea mai mare insula a lumii, Groenlanda. Aproape doua luni pe schiuri, cu sanii trase de caini, pe un traseu mai la nord si mai lung cu 100 de kilometri decat cel parcurs in premiera de marele explorator norvegian Nansen. In plus, vom urca varful cel mai inalt din Groenlanda si un altul in premiera mondiala.

Si care este ultima expeditie?
Cea mai recenta expeditie a fost in primavara acestui an. Obiectiv: varful Lhotse (Himalaya), un gigant de peste 8.500 metri, al 4-lea din lume, fara oxigen suplimentar si fara ajutorul serpasilor. Din cei peste 500 de oameni veniti sa urce, doar doi au incercat acest lucru solo - eu si un american. Am ajuns foarte aproape de tinta, la circa 8.300 m, de unul singur, in conditii extreme: ninsoare, frig si vant mult peste nivelul admisibil. O alta tentativa nu a mai fost posibila, din cauza ca, la inceputul expeditiei, am fost blocati de armata nepaleza in tabara de baza.

"Pe Everest am stat 15-20 de minute, singur"

Cum va alegeti varfurile pe care urmeaza sa le escaladati?
Sunt varfuri care te atrag pentru altitudinea lor (gen Everest sau ceilalti "optmiari"), iar altele pentru faima generata de dificultate, izolare sau frumusete. O atractie speciala o reprezinta piscurile inca virgine.

Cum va pregatiti pentru o expeditie?
Amploarea pregatirilor se face in functie de obiectivul ales, cu mentiunea ca niciun munte nu trebuie subestimat. Marile expeditii sunt consumatoare de multa energie, timp si bani. Cu circa o luna inaintea plecarii, trebuie sa pui totul la punct, sa aduni echipamentele si sa rezolvi in timp util partea financiara ramasa neacoperita, acest ultim amanunt fiind cel mai stresant. Incarcatura emotionala a plecarii este comparabila doar cu cea a intoarcerii acasa.

Atunci cand cuceriti un varf, cat timp aveti sa va savurati succesul?
Ca orice punct culminant, si momentul varfului este prea scurt pentru a-l "petrece" cu adevarat. Este o clipa de climax pe care o astepti, ti-o imaginezi si, daca ajungi sa o si traiesti, o percepi ca o rasplata, o incununare a unui efort special, de lunga durata. De cele mai multe ori, bucuria si "savurarea" victoriei vin mai tarziu, mai ales cand ajungi pe varf obosit sau chiar aproape epuizat si urmeaza o coborare lunga, extenuanta sau chiar riscanta, pe vreme proasta. Pe Everest am stat 15-20 de minute, singur, fara oxigen suplimentar, intregul timp fiind dedicat fotografiilor, inainte ca aparatul sa inghete.

Care au fost incercarile cele mai grele la care v-au supus muntii ?
Vorbind de Himalaya si de alte varfuri notabile, nu cred ca as putea face un clasament fidel al celor mai grele incercari si ma bucur ca e asa. Nicio escaladare a unui munte nu a fost un mars triumfal. Am depasit pragul de 8.000 m pe cinci giganti himalayeni (Everest, Lhotse, Dhaulagiri, Cho-Oyu si Broad Peak), trecand prin numeroase momente-limita: avalanse, caderi in crevase, caderi de pietre si seracuri, furtuni, trasnete, degeraturi, deshidratare, bivuacuri fortate in perete, corturi smulse de vant sau ingropate in zapada, colegi accidentati sau disparuti pentru totdeauna, actiuni de salvare la mare altitudine, chiar si in asa-numita "Zona a mortii", la peste 7.300 m.

Ce simtiti atunci cand sunteti obligat sa abandonati escalada?
Este una dintre cele mai dificile situatii din alpinism, deoarece decizia luata intr-un asemenea moment-cheie poate face demarcatia intre victorie si esec sau chiar intre moarte si viata. Uneori, conditiile imposibile sunt atat de evidente, incat decizia de renuntare este mai usor de luat, cum mi s-a intamplat pe Lhotse.

"Omul isi poate descoperi puteri nebanuite"

Sunteti primul roman care a escaladat Everestul. Ce-ati simtit acolo?
A fost un moment unic, parca s-a intamplat ieri. Everestul este acum visul oricarui alpinist, dar in 1995 era extrem de greu pentru un alpinist roman sa-si propuna asa ceva. Am simtit atunci, pe varf, la cota 8.850 m, ca am indeplinit visul multor alpinisti de acasa, ca era o victorie a alpinismului romanesc si a celor care m-au sustinut.

Spuneati ca, la un moment dat, organismul unui alpinist aproape ca sfideaza legile fizicii. Cum se explica?
Cred in continuare ca supraoameni nu exista, desi alpinistii de altitudine, cataratorii pe stanca si gheata par ca ar sfida legile fizicii. In realitate, ei sunt oameni normali care au cautat, au descoperit si si-au cultivat anumite resurse interioare la un nivel de neimaginat pentru cei care privesc din exterior. Pe de alta parte, in situatii extreme, omul, alpinist sau nu, isi poate descoperi puteri nebanuite, apropiate de limita sa.

Cate varfuri virgine ati cucerit?
Trei, toate in Himalaya, toate de peste 6.000 m. Doua dintre ele au fost urcate impreuna cu Joe Indianul (Ioan Torok), un foarte bun alpinist din Cluj, in 2004. Sunt foarte izolate, undeva in estul Nepalului, aproape de granitele cu China si India. Pe unul l-am botezat Rifil Peak, in onoarea firmei care m-a sustinut. Al treilea varf virgin, de peste 6.400 m, a fost atins in octombrie 2006, tot in Nepal, impreuna cu doi alpinisti germani. L-am botezat Peak Europa, pentru a marca integrarea in UE.

"Alpinistii sunt tot oameni"

Este loc de orgolii intre alpinisti?
Alpinistii sunt tot oameni, asa ca este loc de orice. Orgoliile interiorizate, decente, pot avea un efect pozitiv printr-o dorinta continua de autodepas ire. Practic, este un orgoliu in relatie cu propria persoana si nu raportat la colegii de breasla. Detestabil este insa orgoliul agresiv, amestecat cu invidie, ipocrizie, exagerarea si comercializarea propriilor realizari si minimalizarea sau chiar denigrarea celorlalti.

Care sunt regulile sfinte ale alpinistului?
Respectul fata de natura si fata de ceilalti alpinisti, sinceritatea si onestitatea prezentarii propriilor realizari, capacitatea de a renunta oricand la propriul obiectiv pentru a acorda ajutor altor alpinisti aflati in dificultate.

SPRIJIN

"Am nevoie, din cand in cand, de cate o aventura"

EVZ: S-a intamplat ca sotia sa va sugereze sa va expuneti mai putin pericolelor?
Se mai intampla si asta, e normal. Avem doi copii care au nevoie de noi si noi de ei. Este firesc sa ma expun mai putin, dar nu prin renuntare, ci prin prudenta si experienta. Mai am inca multe planuri, dar, dincolo de ele, am nevoie, din cand in cand, de cate o aventura. La inaltime.

Cate luni pe an lipsiti de acasa, plecat fiind in expeditii?
In acest an am fost doua luni in munti, in Himalaya si in Alpii Elvetiei, aproape de "norma" din anii �90. Intre 1992 si 1999 am fost numai in Himalaya de opt ori. In anii 2000 am iesit insa mai putin: Antarctica, Insula Noua Guinee, de patru ori in Himalaya si de mai multe ori in Alpi.

Fiica dv. cea mare manifesta interes pentru alpinism?
Carina a participat cu interes la o scoala de alpinism, cu doi ani in urma. A invatat deja sa schieze si ii place sa se joace pe stanci cand mergem in Cheile Bicazului. Iarna trecuta a urcat si Ceahlaul si acum, la opt ani, merge la un cerc de ecoturism. Este atrasa de natura. Petra (mezina familiei, nascuta asta-primavara - n.r.) a fost cu noi in Ceahlau la nici doua luni si apoi in Alpi, la peste 2.000 de metri.

Care este cea mai arzatoare dorinta a dv. in acest moment?
Sunt mai multe care ard: sa reusim sa plecam in Groenlanda chiar si pe fondul crizei financiare, sa pun bazele unui centru de pregatire montana puternic, sa infiintez un muzeu alpin.